P**** M*****
Intimat PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B* P******
Recurent IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 0424256/2012 întocmit de IPJ Argeş. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 02.10.2012
Încuviinţează cererea formulată de petent prin apărător prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză în vederea audierii martorei. Se reia procedura de citare cu martora Tunaru Ruxandra cu mandat de aducere, cu menţiunea că în situaţia în care nu se va prezenta la termenul ce se va acorda în vederea audierii, se va lua măsura amendării sale. Amână judecarea cauzei la 25.09.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2012
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul petentului. Se reia procedura de citare cu martora cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la 04.09.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2012
Se efectuează verificări cu privire la modul de îndeplinirea a procedurii de citare cu intimatul de către agentul procedural al instanţei. Încuviinţează probele cu înscrisuri şi un martor solicitate de apărătorul petentului. Se emit adrese către intimat şi ADP Piteşti în sensul celor menţionate în practicaua prezentei încheieri. Se efectuează verificări cu privire la domiciliul martorei în evidenţa informatizată a instanţei iar în condiţiile în care se va afla domiciliul acesteia se citează cu mandat de aducere. Se citează intimatul. Amână judecarea cauzei la 29.05.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2012