G***** L********
CondamnatÎn temeiul art. 450 alin. 1 C. pr. pen. şi art. 59 alin. 1 C. pen. admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara cu privire la condamnatul GL de sub efectul pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria Lipova prin sentinţa penală nr. 59/2010 pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 85/2010 emis de Judecătoria Lipova. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 189 alin. 2 C. pr. pen. dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.10.2012.