T********* D**** J***
ReclamantI********* P********** - J****** B**************
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta I.P.J.B.N.Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţiile de acordare a daunelor morale pentru: omisiunea informării reclamantului TDJ şi a instanţelor cu privire la reînfiinţarea Direcţiei Resurse Umane, încălcarea dreptului reclamantului de participare la concursul din 06.03.2001 şi cu privire la refuzul nejustificat de executare a sentinţei civile nr. 2724/2002 a Judecătoriei Bistriţa.Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul TDJ în contradictoriu cu pârâta I.P.J.BN., şi pe cale de consecinţă:- obligă pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei totale de 800 Euro, cu titlul de despăgubiri – daune morale, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective.Respinge restul cererilor, ca neîntemeiate.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.04.2015.
Hotarare 104/2015 din 01.04.2015Amână pronunţarea pentru data de 1 aprilie 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2015amână pronunţarea pentru data de 31 martie 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2015Amână pronunţarea pentru data de 24 martie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2015revenire adresă
Incheiere de sedinta din 10.02.2015efectuare adresă
Incheiere de sedinta din 13.01.2015Suspendat în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă (vechi).
Incheiere suspendare din 17.12.2013pentru studiul întâmpinării
Incheiere de sedinta din 12.11.2013Admite excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei invocată din oficiu de instanţă. Declină competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamantul T.D.J., în contradictoriu cu pârâţii I.P.J.BN şi S.R. MF.P.reprezentat prin DGFP BN având ca obiect pretenţii în favoarea JUDECĂTORIEI BISTRIŢA.Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.06.2012.
Hotarare 1039/2012 din 22.06.2012