Dosar 27977/3/2010 din 31.08.2012

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27977/3/2010
Data dosar:
31.08.2012
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a II-a penală
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2013 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 2
  • Soluţionare

    Dec. 103/A/1.Respinge, ca nefondată, cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul C***** M*****. Admite apelul declarat de inculpatul P**** E****. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată inculpatului şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Reduce pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208-209 alin.1 lit.a,g,i, şi alin.4 Cod penal la 12 ani închisoare. Face aplicarea art.71-64 lit.a,b Cod penal şi interzice inculpatului aceste drepturi pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.33-34 Cod penal contopeşte pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele aplicate de judecătorul fondului, în final, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 12 ani închisoare, şi 5 ani pedeapsa complementară. Deduce prevenţia inculpatului de la 27.12.2009 la zi şi menţine starea de arest. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.. 2.Respinge, ca nefondate, apelurile declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi inculpaţii D*** L******** G*****, M**** A*****, C***** M*****, IORDAN NICOLAE ALEXANDRU, TĂBÂRCĂ DORU, SCARLAT MARIAN, CHIRIŢĂ SANDU GEORGE, STINGHE DANIEL NICOLAE, SANDU DAN VASILE, MUSTĂŢEA ADRIAN IOAN MARIUS, ZUGRAVU MIHAI ŞTEFAN, GHEORGHE GIGEL, IORDAN LIVIU şi PREDA ADRIAN LIVIU. Deduce prevenţia inculpaţilor M**** A*****, C***** M*****, Tăbârcă Doru, Scarlat Marian, Chiriţă Sandu George de la 27.12.2009 la zi şi menţine starea lor de arest în prezenta cauză. Ia act că inculpaţii Tăbârcă Doru, Scarlat Marian, Chiriţă Sandu George sunt arestaţi în altă cauză. Constată că inculpaţii D*** L******** G***** a fost arestat preventiv în perioada 27.12.2009-02.04.2012, Iordan Nicolae Alexandru în perioada 27.12.2009 – 09.07.2012, Stinghe Daniel Nicolae în perioada 27.12.2009 – 02.04.2012, Sandu Dan Vasile în perioada 27.12.2009 – 09.07.2012, Mustăţea Adrian Ioan Marius în perioada 27.12.2009 – 09.07.2012, Zugravu Mihai Ştefan în perioada 27.12.2009 – 22.04.2011, Gheorghe Gigel în perioada 27.12.2009 – 22.04.2011, Iordan Liviu în perioada 18.03.2010 – 22.04.2011, Preda Adrian Lucian în perioada 27.12.2009- 28.12.2009. Obligă pe inculpaţii Tăbârcă Doru, Chiriţă Sandu George, Sandu Dan Vasile, Mustăţea Adrian Ioan Marius şi Vrânceanu Ioan la câte 700 lei fiecare cheltuieli judiciare statului din care câte 400 lei onorariul avocat din oficiu avansat din fondul Ministerul Justiţiei. Acordă onorariul avocat oficiu parţial în sumă de câte 200 lei pentru prestaţiile apărătorilor inculpaţilor P**** E****, M**** A*****, C***** M*****, Scarlat Marian, Iordan Nicolae, Dinu Laurenţiu, Gheorghe Gigel, Iordan Liviu, Preda Adrian, Cîcă Alin Viorel. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 martie 2013.

    Hotarare 103/2013 din 29.03.2013
  • Sedinta din data de 26.03.2013 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A
  • Amână cauza

    amana pronuntarea la data de 29 martie 2013

  • Sedinta din data de 19.03.2013 la ora 10:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 26.03.2013. Menţine starea de arest a inculpaţilor P**** E****, M**** A*****, C***** M*****, Tăbârcă Doru, Scarlat Marian şi Chiriţă Sandu George. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2013
  • Sedinta din data de 19.02.2013 la ora 10:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate
  • Amână cauza

    lipsă apărare apelanţi inculpaţi P**** E****, Scarlat Marian, Iordan Nicolae şi Preda Adrian

    Incheiere de sedinta din 19.02.2013
  • Sedinta din data de 29.01.2013 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate
  • Amână cauza

    pentru continuitatea completului de judecată. Menţine starea de arest a inculpaţilor P**** E****, M**** A*****, C***** M*****, Tăbârcă Doru, Scarlat Marian şi Chiriţă Sandu George. Cu recurs.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2013
  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A
  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 2
  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 1
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 11.01.2013
  • Sedinta din data de 14.12.2012 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 3
  • Încheiere

    Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor P**** E****, M**** A*****, C***** M*****, Tăbîrcă Doru, Scarlat Marian, Chiriţă Sandu George. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2012.

  • Sedinta din data de 23.11.2012 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 1
  • Încheiere

    Lipsă procedură inc. Cîcă şi lipsă apărare.

  • Sedinta din data de 26.10.2012 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A
  • Amână cauza

    Menţine starea de arest a inculpaţilor P**** E****, M**** A*****, C***** M*****, Tăbârcă Doru, Scarlat Marian şi Chiriţă Sandu George.Cu recurs.

  • Sedinta din data de 12.10.2012 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 1
  • Amână cauza

    pentru continuitatea completului de judecata

  • Sedinta din data de 28.09.2012 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A
  • Amână cauza

    lipsă dosar fond

  • Sedinta din data de 04.09.2012 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 5A continuitate 1
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpaţilor. Onorariul parţial pt. av. din oficiu (dl. Roman) în sumă de 25 lei se avansează din fondul M.J. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, 04.09.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD