C***** D****
Recurent CondamnatÎn temeiul art.3856 alin. 3 raportat la art.38515 alin. 1 pct. 2 lit. d cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul intimat condamnat C***** D**** împotriva sentinţei penale nr. 389 din 29.06.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 2799/314/2012. Casează în totalitate sentinţa penală sus menţionată şi, în rejudecare: Respinge cererea formulată de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Suceava privind înlocuirea pedepsei amenzii de 4.000 de lei aplicată, prin Sentinţa penală nr. 329/18.05.2011 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin nerecurare la data de 31.05.2011, condamnatului C***** D****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 3201 Cpp, art. 13 Cp, art. 37 lit. b Cp, cu aplic. art. 74 alin. 2 Cp şi art. 76 lit. e Cp, cu pedeapsa închisorii, ca neîntemeiată. În temeiul art.192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică la data de 01.02.2013.
Hotarare 28/2013 din 01.02.2013Amână pronunţarea la data de 01 februarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2013Admite cererea de amânare formulată de către recurent, pnetru a da posibilitatea de a achita parţial amenda şi pentru a putea depune la judecătorie cerere de plată eşalonată a acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2012, ora 09:00 pentru când recurentul are termen în cunoştinţă.