H*** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** C******** - B***** R***** M********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul H*** M***** în contradictoriu cu intimata IPJ CONSTANŢA BRM Constanţa. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate prin procesul-verbal seria CP nr. 0271305/10.01.2012 întocmit de către intimată cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.06.2012.
Se vor administra probele încuviinţate în cauză
Faţă de cererea de amânare formulată de petent, din motive medicale, şi pentru a se emite adresă către I.P.J. Constanţa – B.R.M. pentru a înainta întreaga documentaţie care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie contestat de petent.