S******* V*******
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, în condiţiile art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul S******* V*******, cetăţean român, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 şi 82 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2013.
Hotarare 25/2013 din 19.02.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 19.02.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2013