K***** Z*****
InculpatP***** A**** A*****
Parte vătămatăP***** A**** A*****
Parte civilăÎn temeiul art. 181 alin. 1 C.p. condamnă inculpatul K Z, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executarii pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. stabileste un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate va avea drept urmare revocarea suspendării condiţionate, avand drept consecinţa executarea în întregime a pedepsei aplicate in prezenta cauza, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. In temeiul art.14 şi art. 346 al.1 C.pr.pen., coroborat cu art.998 C.civ. din 1864, admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata către partea civilă P***** A**** A***** a sumei de 379,98 lei, cu titlu de daune materiale şi a a sumei de 200 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată. În temeiul art. 189 C. pr. pen. dispune ca plata onorariului apărătorului din oficiu, în valoare de 200 lei, sa de facă din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru partea civilă şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.05.2013.
Hotarare 1347/2013 din 22.05.2013Citarea părţii civile cu mandat de aducere cu executare efectiva si cu menţiunea de a formula probe in dovedirea producerii prejudiciului si a valorii acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2013, ora 09:00, sala 275, C5P, pentru când se citează partea civila in modalitatea si cu mentiunile de mai sus. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.04.2013.
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Încuviinţeaza proba cu înscrisuri pentru dovedirea producerii prejudiciului material şi a valorii acestuia. Pune în vedere părţii civile ca până la următorul termen de judecată să depună înscrisuri cu privire la cheltuielile medicale efectuate, precum şi să precizeze valoarea daunelor materiale şi valoarea daunelor morale. Amână judecarea cauzei la data de 24.04.2013, ora 09.00, sala 275, C5P, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.04.2013.
Incheiere de sedinta din 10.04.2013Amână judecarea cauzei la data de 10.04.2013, ora 09.00, sala 275, C5P, pentru când se citează partea civila in modalitatea si cu menţiunile de mai sus, precum inculpatului cu mandat de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2013.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2013 pentru când se citează partea vătămată cu menţiunea”precizaţi dacă vă constituiţi parte civilă în cauză,în caz afirmativ să indicaţi suma”. Pronunţată în şedinţa publică din 13.02.2013.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2013. Se citează partea vătămată prin procedura obişnuită Pronunţată în şedinţa publică din 16.01.2013.
Incheiere de sedinta din 16.01.2013Se citează inculpatul cu mandat de aducere cu executare efectivă. Se citează partea vătămată prin procedura obişnuită. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2013. Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2012