B**** G*********
InculpatAdmite cererea de înlăturare a omisiunii vădite formulată de condamnatul B**** G*********. În baza art. 196 C.p.p. dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr.689/908/2012 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I-a Penală în sensul că dispune restituirea către inculpat a sumei de 10.000 lei, contravaloarea cauţiunii consemnate la CEC BANK conform recipisei de consemnare nr.3076351/1 din 18.01.2012, ca urmare a admiterii cererii de liberare provizorie pe cauţiune prin încheierea pronunţată la data de 19.01.2012, definitivă prin decizia penală nr.160 din 25.01.2012 a Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.02.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 05.02.2013În baza art.257 C.p.( două infracţiuni) cu aplicarea art.3201 alin.7 Cpp condamnă pe inculpatul B**** G********* la două pedepse de câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă. În baza art.20 rap. la art.279 alin.1 C.p. coroborat cu art.141 din Legea nr.295/2004 şi cu aplicarea art.3201 alin.7 Cpp condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în forma tentativei. În baza art.291 C.p.( două infracţiuni) cu aplicarea art.3201 alin.7 Cpp condamnă acelaşi inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals. În baza art. 33 lit.a-34 lit.b Cod Penal, inculpatul B**** G********* va executa, ca urmare a contopirii celor cinci pedepse aplicate, pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod Penal. În baza art.861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni stabilit in condiţiile art 86 2 C.p. În baza art.863 Cod penal încredinţează supravegherea inculpatului B**** G********* Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pune în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: -să se prezinte, o data pe luna, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; -să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal. În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art.88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei de la 28.11.2011 la 26.01.2012. În baza art.348C.p.p. dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv certificatul medical nr.6735/31.10.2011 şi avizul psihologic nr. 3244/03.11.2011. În baza art.191 alin.1 şi 2 Cod proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile.
Hotarare 689/2012 din 09.08.2012