G******* R****** A******** R********** S*
ReclamantA******** R********** A**** S*
PârâtG**** M****
IntervenientAdmite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 771,32 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0, 1% pe zi calculate asupra debitului în cuantum de 2309,37 lei, de la data de 09.12.2011 până la data de 07.11.2012. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 258,55 lei reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2013.
Hotarare 714/2013 din 18.01.2013Amână pronunţarea la data de 18.01.2013. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2013Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare al reclamantului, consideră necesară amânarea cauzei şi în temeiul art.86 C.p.c. se va comunica către reclamant a duplicatul întâmpinării şi i se va pune în vedere să depună la dosar, cu menţiunea „ în conformitate cu originalul”, copia lizibilă de pe dovada înregistrării cererii de despăgubire. Totodată se va pune în vedere pârâtei să depună la dosar dovada cererii de despăgubire din 28.11.2011, ce o invocă prin întâmpinare . Pentru aceste motive,