Z****** M***** C* D*** P******
ContestatorC**** I********* S** ( F**** S* K****** T******** S*** C* S**** P** A***
IntimatRespinge cererea
În deliberări, constatând că la dosar s-a depus de către SEJ Beiuşan copia dosarelor execuţional nr. 353/E/2009 şi 48/E/2009 conexate la dosar execuţional nr. 1003/E/2009, precum si actele de executare ale dosarului execuţional nr. 1003/E/2009 făcute după data de 12.04.2012, instanţa consideră necesara se repune cauza ape rol, pentru a se cita părţile cu menţiunea de a lua cunoştinţă asupra conţinutului întregului dosar execuţional de la dosarul cauzei,
Amână pronunţarea în cauză la data de 02.10.2012
Faţă de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă in sarcina părţilor,
Pentru a se depune la dosar de către contestator copia contractului de leasing reziliat unilateral de către intimată şi copia procesului verbal cu care s-a ridicat autoutilitara şi pentru a se face demersuri de către contestator pentru a indica instanţei dacă SC Komfort Transport SRL a formulat declaraţie de creanţă şi cu ce sumă este aceasta înscrisă în tabloul creditorilor,
Considerând legală cererea de amânare formulată de către reprezentanta contestatorului pentru a se pronunţa asupra întâmpinării comunicată în dezbaterile de azi, în baza art. 96 C.pr.civ. şi pentru a lua cunoştinţă despre conţinutul dosarului execuţional, instanţa urmează a o încuviinţa,