P**** D******
Recurent InculpatP**** M***************
Intimat Parte civilăP**** D**************
Intimat Parte civilăAdmite recursul declarat de inculpat , împotriva sentinţei penale nr. 251 din data de 07.03.2012, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 2855/216/2011. Casează în parte sentinţa, în sensul că înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 57 C.p.în ce priveşte executarea pedepsei. În baza art. 86/1 c.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei şi fixează termen de încercare de 5 ani conform art.86/2 C.p. Instituie în sarcina inculpatului obligaţiile prev. de art. 86/3 alin.1 lit.a-d c.p., iar cu privire la cea prev. de la lit.a, obligă pe inculpat să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta. Atrage atenţia asupra disp. art. 86/4 C.p. Pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii conform art. 71 alin.5 C.p. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul pentru avocat din oficiu Năftănăilă Oana în sumă de 200 lei, conform îmuternicirii avocaţiale nr. 2441/07.05.2012, se suportă din fondurile MJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.05.2012, la Tribunalul Argeş- Secţia penală.