A***** G*******
PetentS**** ,* C** C******* " S* - S******** D* T******** F******* D* C******* T********
IntimatRespinge plângerea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 Iunie 2012
Constatând lipsa răspunsului la adresa emisă către SNTFC CFR Călători SA, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune revenirea cu adresă către aceasta, cu avertisment amendă judiciară.
În vederea emiterii unei adrese către SNTFC CFR Călători SA , pentru a comunica costul unei legitimaţii de călătorie pe ruta Bucureşti-Roşiori, instanţa va amâna judecata cauzei.
Apreciind, în lumina ansamblului paragrafului 1 al art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil, care înglobează principiul egalităţii armelor şi dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, că acesta implică, în parte, facultatea de a lua cunoştinţă de observaţiile sau actele depuse de cealaltă parte şi de a le discuta, concluzie care se desprinde şi din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 116 şi art. 86 Cod procedură civilă, instanţa, urmează a dispune comunicarea către petent a unei copii de pe întâmpinare şi înscrisurilor anexate acesteia, sens în care va fi amânată judecata.