M******* K***
Recurent PetentAdmite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul MIHALCEA KIRU . Constată că faptele pentru care a fost condamnat sunt concurente. Descontopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 70/23.07.2010 pronunţată de Judecătoria Zimnicea, definitivă prin decizia penală nr. 141/A/14.10.2010 a Tribunalului Teleorman şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv: - 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplic art. 37 lit b Cp; - 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplic art. 37 lit b Cp; Înlătură sporul de 6 luni închisoare şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1184/28.09.2010 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 108/17.03.2011 a Tribunalului Giurgiu şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv: - 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, - 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, - 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută art. 208. alin. 1 raportat la art. 209 al. 1 lit. g şi i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, - 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută art. 192, al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, - 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, - 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, toate aplicate prin sentinţa penală nr. Sentinţa penală nr. 213/15.02.2010 pronunţată de J u d e c ă t o r i a Giurgiu în dosarul nr. 8391/236/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 35/31.05.2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu - 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 432/28.10.2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 546/122/2009, definitivă prin Decizia penală 1277/02.04.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel: - restul rămas neexecutat de 202 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2930/13.12.2004 a J u d e c ă t o r i ei Giurgiu. În temeiul art. 33 lit a şi 34 lit b Cp , art. 36 alin 2 Cp contopeşte pedepsele de mai sus , urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În temeiul art 61 alin 1 teza a 2-a Cp, menţine dispoziţia privind revocarea restului rămas neexecutat de 202 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2930/13.12.2004 a J u d e c ă t o r i ei Giurgiu şi dispune contopirea acestuia cu pedeapsa rezultantă de 4(patru) ani închisoare aplicată pentru infracţiunile concurente de mai sus, urmând ca petentul să execute 4(patru) închisoare la care se adaugă sporul de 6 (şase) luni aplicat prin sentinţa penală nr. 1184/2010 a Judecătoriei Giurgiu , astfel că ,în final, petentul M******* K*** va executa pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Face aplicarea art. 71 şi 64 lit a teza a II-a şi b Cp În baza art. 36 alin 3 Cp deduce din pedeapsa rezultantă , susmenţionată, durata executată de la 10.08.2009 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor susmenţionate. Dispune anularea mandatelor de executare a pedepsei nr. 115 din 01.11.2010 emis de Judecătoria Zimnicea şi nr.1619 din data de 22.03.2011 emis de Judecătoria Giurgiu şi emiterea unui nou mandat de executarea pentru pedeapsa din prezenta cauză. În baza art. 192 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.04.2012
Hotarare 777/2012 din 18.04.2012Amână pronunţarea la data de 18 aprilie 2012
Amână pronunţarea la 12 aprilie 2012
Emitere adrese pentru înaintare copii sentinţe penale privind pe condamnatul-petent