B****** N**************
IntimatÎn baza art. 149ind1 alin. 9 C. pr. pen. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat. În temeiul art. 149ind1 alin. 12 C. pr. pen. rap. la art. 146 alin. 11ind1 şi art. 1451 C. pr. pen. dispune în sarcina inculpatului măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.10.2012 până la data de 18.11.2012 inclusiv. În baza art. 145ind1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 11 C. pr. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi România, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a. să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b. să se prezinte la IPJ Vâlcea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Timişoara; d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145ind1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2ind2 C. pr. pen. se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea- credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza art. 145ind1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2ind1 C. pr. pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei Încheieri către I.P.J. Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, Postul de Poliţie al comunei Şirineasa, jud. Vâlcea, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Vâlcea, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului de Poliţie ale judeţului Vâlcea - Serviciilor de Arme şi Muniţii. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.189 Cod procedură penală dispune din fondul Ministerului Justiţiei, plata a 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.10.2012 , ora 15:30.