L**** I*** V*******
PetentI************ J******* D* P****** S****** - P*** R***********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul L**** I*** V******* în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 420 lei aplicată pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 şi sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 0896230 din data de 19.03.2012, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2012.
Se va repeta procedura de citare cu părţile, cu petentul, cu duplicat de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 8 iunie 2012, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11 mai 2012.