M***** Ş*****
InculpatD***** T***
Parte vătămată PARTE CIVILAadmite cererea dispune indreprarea erorii materiale strecurate in hotararea judecatoreasca
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.08.2012În temeiul art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art.37 alin. 1 lit. a) Cod penal, si art. 3201 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul Matfei Stefan, fiul lui Partenie şi Paraschiva, născut la 03.12.1984, în Tulcea, CNP *********0022, domiciliat în comuna Mahmudia, judeţul Tulcea, cetăţean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, necăsătorit, la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea faptei de lovire sau alte violente (fapta din data de 11.01.2010). În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. Constata ca prin sentinta penala nr. 307/04.03.2011 a Judecatoriei Tulcea a fost revocata suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 419/04.04.2007 pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosar nr. 1476/327/2006, rămasă definitivă la data de 19.06.2007, prin care inculpatul Maftei Ştefan a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an închisoare. Inculpatul M***** Ş***** urmează a executa o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. In temeiul dispozitiilor art. 33 lit. a si art. 34 lit. b, raportat la art. 36 alin. 1 Cod penal, dispune contopirea pedepsei rezultante de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 307/04.03.2011 a Judecatoriei Tulcea cu pedeapsa de 1 an si 8 luni inchisoare aplicata prin prezenta sentinta penala, astfel incat inculpatul va urma sa execute in final pedeapsa rezultanata de 1 an si 8 luni inchisoare. În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 37/4681/327 emis de Judecătoria Tulcea şi emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă finală aplicată inculpatului durata efectiv executată, de la data de 24.10.2011 la zi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Matfei Stefan la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat din care 400 lei cheltuieli judiciare din faza de urmarire penala (din care 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, Wahba Ana) si 200 lei, onorariul avocatului din oficiu din faza de judecata ( av. Buzila Andreea). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.07.2012
Amana pronuntarea la data de 23 iulie 2012.
Amana pronuntarea la data de 18 iulie 2012.
pentru a se emite adresa parchet in vedere indreptarii erorii materiale strecurate in rechizitoriu