F**** K*****
InculpatB***** A*****
InculpatV**** R******
InculpatG****** L***************
InculpatB****** J************
Inculpat1.În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F. K., la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare de bani, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F. K., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscal, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F. K.la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de nerespectarea regimului armelor ?i muni?iilor, faptă prevăzută ?i pedepsită de art.279 alin. 1 cod penal, cu art. 5 cod penal, au aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F. K. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod peanl. art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal(1968), contopeşte pedepsele stabilite în aceea mai grea de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 71 alin. 1 Cod penal(1968), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal(1968)(dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 86 ind. 1 Cod penal(1968), cu referire la art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani. Conform art. 86 ind. 3 cod procedură penală, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere. a. Să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, b. Să anun?e, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, re?edin?ă sau locuin?ă ?i orice deplasare care depă?e?te 8 zile, precum ?i întoarcerea, c. Să comunice ?i să justifice schimbarea locului de muncă, d. Să comunice informa?ii de natură a putea fi controlate mijloacele de existen?ă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod penal(1968), referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 88 Cod penal(1968), scade din pedeapsă durata reţinerii din 15.10.2009. 2. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. A. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. A., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscal, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. A., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. e din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. A. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod peanl, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal(1968), contopeşte pedepsele stabilite în aceea mai grea de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 71 alin. 1 Cod penal(1968), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal(1968)(dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 86 ind. 1 Cod penal(1968), cu referire la art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani. Conform art. 86 ind. 3 cod procedură penală, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere. e. Să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, f. Să anun?e, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, re?edin?ă sau locuin?ă ?i orice deplasare care depă?e?te 8 zile, precum ?i întoarcerea, g. Să comunice ?i să justifice schimbarea locului de muncă, h. Să comunice informa?ii de natură a putea fi controlate mijloacele de existen?ă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod penal(1968), referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 88 Cod penal(1968), scade din pedeapsă durata reţinerii din 15.10.2009. 3. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. L. A., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare a banilor, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a ?i c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 37 lit. a cod penal, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. L. A.,la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscal, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 cod penal, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. L. A.,la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 26 cod penal, rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 37 lit. a cod penal, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. L. A.,la pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod peanl, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal(1968), cu 37 lit. a ?i 39 alin. 1 cod penal, contopeşte pedepsele în aceea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 71 alin. 1 Cod penal(1968), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal(1968)(dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 88 Cod penal(1968), scade din pedeapsă durata reţinerii 15.10.2020. 4. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. J. O.,la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de -spălare de bani, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 23 lit. 1 lit. a si c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), ?i c raportat la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. J. O., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), ?i c raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. J. O., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 4 din Legea nr. 241/2005, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), ?i c raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. J. O., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 26 cod penal, raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), ?i c raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. J. O., la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod peanl, art. 74 alin. 1 lit. a),?i c raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal(1968), contopeşte pedepsele stabilite în aceea mai grea de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 71 alin. 1 Cod penal(1968), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal(1968)(dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 86 ind. 1 Cod penal(1968), cu referire la art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani. Conform art. 86 ind. 3 cod procedură penală, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere. i. Să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, j. Să anun?e, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, re?edin?ă sau locuin?ă ?i orice deplasare care depă?e?te 8 zile, precum ?i întoarcerea, k. Să comunice ?i să justifice schimbarea locului de muncă, l. Să comunice informa?ii de natură a putea fi controlate mijloacele de existen?ă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod penal(1968), referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 88 Cod penal(1968), scade din pedeapsă durata reţinerii din 15.10.2020. 5. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. B., la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare de bani faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 23 lit. a ?i c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. B., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută ?i pedepsită de art.26 cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. B., la pedeapsa principală de 9 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu re?inerea art. 5 cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. B., la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod peanl, art. 74 alin. 1 lit. a), raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal(1968), şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 396 alin. 6 Cod proc. penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, cu aplicarea art. 122 lit. d şi art.124 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G. B., sub aspectul comiterii infracţiunii de fals faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 290 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 5 cod penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal(1968), contopeşte pedepsele stabilite în aceea mai grea de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 71 alin. 1 Cod penal(1968), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal(1968)(dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 86 ind. 1 Cod penal(1968), cu referire la art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 ani. Conform art. 86 ind. 3 cod procedură penală, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere. m. Să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, n. Să anun?e, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, re?edin?ă sau locuin?ă ?i orice deplasare care depă?e?te 8 zile, precum ?i întoarcerea, o. Să comunice ?i să justifice schimbarea locului de muncă, p. Să comunice informa?ii de natură a putea fi controlate mijloacele de existen?ă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod penal(1968), referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal(1968), pe durata termenului de încercare, suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art. 88 Cod penal(1968), scade din pedeapsă durata reţinerii 15.10.2009. 6. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B. A. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de spălare de bani, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 49 alin. 1 lit. c din Legea nr. 129/2019 cu art. 35 alin. 1 noul cod pen al, art. 5 cod penal ?i art. 49 alin. 4 din Legea nr. 129/2019, art. 75 alin. 2 lit. b) , raportat la art. 76 alin. 1 Cod penal, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioada de 1 an de zile. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 399 alin.9 şi art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală, deduce din pedeapsa principală aplicată durata re?inerii din 15.10.2009. În baza art. 91 alin.1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit în baza art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 (cinci) zile; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul sau în beneficiul Primăriei Sovata, sau Praid. În baza art.404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 Cod penal privind consecinţele nerespectării, cu rea credinţă, pe perioada termenului de supraveghere, a măsurilor şi obligaţiilor stabilite de instanţă precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. 7. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul V. R.,la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituirea unui grup infrac?ional organizat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 367 cod penal, cu aplicarea , art. 75 alin. 2 lit. b) , raportat la art. 76 alin. 1 Cod penal, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 1 an de zile. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 399 alin.9 şi art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală, deduce din pedeapsa principală aplicată durata re?inerii din 15.10.2009. În baza art. 91 alin.1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit în baza art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 (cinci) zile; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul sau în beneficiul Primăriei Sovata, sau Praid. În baza art.404 alin. 2 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 Cod penal privind consecinţele nerespectării, cu rea credinţă, pe perioada termenului de supraveghere, a măsurilor şi obligaţiilor stabilite de instanţă precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. 8. În baza art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata SC D SRL, pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.41 alin. 2 cod penal, ?i art. 5 cod penal, şi, reţinând prevederile art. 71 ind. 1 alin. 2 Cod penal(1968), la pedeapsa amenzii de 100.000 lei şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 53 ind. 1 alin. 3 lit. a ?i e din vechiul cod penal, constând în dizolvarea persoanei juridice ?i afi?area sau difuzarea hotărârii de condamnare. În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 19 alin.5 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă DGFP HARGHITA, cs., şi obligă inculpa?ii să plătească în solidar suma de 740.466,71 lei. În baza art. 118 lit.f cod penal, dispune, ca bunurile deţinute contra dispoziţiilor legale, să fie confiscate, respectiv confiscarea armelor şi muniţiei aferente ridicate de la inculpatul F. K. de către organele de poliţie şi depuse la IPJ Mureş – Camera de corpuri delicte, conform dovezilor numărul 0031523 şi 0031531 (filele 76 – 77 Vol.I , precum ?i cele din sistemele informatice ridicate de la inculpatul B. A., respectiv un laptop, marca Fujitsu Siemens, şi două stick-uri de memorie, precum şi trei carduri bancare, obiecte identificate în procesul verbal de percheziţie informatică din data de 03.11.2009, f. 265-268 . Men?ine sechestrul asigurator dispus prin ordonanţa din 19.10.2009, asupra sumei de 2.292.700 HUF, proprietatea inculpatului F. K. ( f. 109-111,Vol. III ), precum ?i asupra a două autovehicule proprietatea inculpatului F. K., asupra unui autovehicul proprietatea inculpatului B. A. şi asupra a 16 autovehicule proprietatea SC D SRL. Dispune anularea contractelor de subantrepriză nr. 19 din 25.01.2008 ?i nr. 24 din data de 20.03.2009, ?i a facturilor fiscale emise în baza contractelor men?ionate. Dispune confiscarea sumei de 2.304,639 lei reprezentând suma ce formează obiectul infrac?iunii de spălare a banilor. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpa?ii la plata a câte 2.250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, aferente fazei de urmărire penală ?i 1000 lei aferente fazei de judecată. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariile apărătorilor desemna?i din oficiu rămân în sarcina statului ?i se plătesc din fondurile Ministerului Justi?iei în contul Baroului Mure?. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2020
Hotarare 136/2020 din 25.11.2020Amână pronun?area pentru data de 25 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2020Amână pronun?area pentru data de 24.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2020amana pronun?area pentru data de 10 noiembrie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020amana pronun?area la data de 23.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărare
Incheiere de sedinta din 08.10.2020pentru a se pronun?a instan?a cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărare
Incheiere de sedinta din 30.09.2020acorda un ultim termen pentru a da posibilitatea inculpatilor sa se prezinte în vederea audierii
Incheiere de sedinta din 20.08.2020Urmează să se pronunţe cu privire la precizarea la cererea de excludere a probelor obţinute în mod nelegal şi completare la cererea de excludere a probaţiunii derivate din probe obţinute în mod nelegal formulată de domnii avocaţi
Incheiere de sedinta din 09.06.2020urmeaza ca instan?a sa se pronun?e pe cererea de schimbare formulata de inculpatul BA
Incheiere de sedinta din 29.05.2020În baza art. 281 alin. 1 lit. b cod procedură penală, constată nulitatea, proceselor verbale de redare convorbiri telefonice, aflate la VOL I dos.u.p. fila 127; Procesele verbale de redare convorbiri telefonice, aflate la VOL III dos.u.p. filele 33-34; 36-48; 50-52; 55-66; Procesele verbale de analiză convorbiri telefonice, aflate la VOL III dos.u.p. filele 49; 53-54; şi cele aflate la VOL I dos.u.p. filele 10-12, Procesele verbale de filaj/supraveghere/investigaţii, aflate la VOL III dos.u.p. filele 32; 35 şi cel din data de 7.08.2009 fila 281; Procesele verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, aflate la VOL I dos.u.p. filele 2-5; 53-58. Respinge cererea de constatare a nulită?ii Încheierii de admitere a cererii procurorului de efectuare a percheziţiilor domiciliare la toţi inculpaţii nr.6713.10.2009 de la filele 76-78 VOL III dos.u.p. şi inclusiv a preceselor verbale de percheziţia şi a probaţiunii administrate ca urmare a percheziţiilor (înscrisuri, alte probe materiale) de la VOL III, ?i a declara?iilor de martori ?i inculpa?i. În temeiul art. 102 alin. 2-4 cod procedură penală, exclude din materialul probator toate procesele verbale efectuate , respectiv: proceselor verbale de redare convorbiri telefonice, aflate la VOL I dos.u.p. fila 127; Procesele verbale de redare convorbiri telefonice, aflate la VOL III dos.u.p. filele 33-34; 36-48; 50-52; 55-66; Procesele verbale de analiză convorbiri telefonice, aflate la VOL III dos.u.p. filele 49; 53-54; şi cele aflate la VOL I dos.u.p. filele 10-12, Procesele verbale de filaj/supraveghere/investigaţii, aflate la VOL III dos.u.p. filele 32; 35 şi cel din data de 7.08.2009 fila 281; Procesele verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, aflate la VOL I dos.u.p. filele 2-5; 53-58. În conformitate cu Decizia nr. 22 din 18.01.2018 a Cur?ii Constitu?ionale, va dispune eliminarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 28.05.2020.
Incheiere de sedinta din 28.05.2020admite cererea
Incheiere de sedinta din 28.04.2020amana cauza
Incheiere de sedinta din 07.04.2020În temeiul art. 386 cod procedură penală admite schimbările de încadrare juridică formulate ?i în consecin?ă: Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor astfel, Pentru inculpatul FK - din art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 31.08.2009), aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal - din infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infrac?iunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (32 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal, - din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal; - din infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal, în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal anterior şi art. 5 Noul Cod penal. Pentru inculpatul BA - - din art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 31.08.2009), aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal - din art. 9 alin. 1 lit. e din Legea nr. 241/2005 în aceea?i infrac?iune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. e din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 noul cod penal, - din infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infrac?iunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (32 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal, - din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal; toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal anterior şi art. 5 Noul Cod penal. Pentru inculpatul GAL - din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal, - din infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 în infrac?iunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (162 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal, - din infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 31.08.2009), cu reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (22 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal. - din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal; toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal anterior, art. 37 lit. a respectiv starea de recidivă, şi art. 5 Noul Cod penal. Pentru inculpatul BJOZSEF OVIDIU - din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal. - din infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal, - din infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (22 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal - din art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 în infrac?iunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (2 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal, -din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal; toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal anterior şi art. 5 Noul Cod penal; Pentru inculpatul GB : din infrac?iunea prevăzută de art. 290 alin. 1 cod penal în art. 290 alin. 1 cod penal anterior, cu re?inerea art. 5 noul cod. - din infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal, - din infracţiunea prevăzută art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 9 alin 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (6 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal; - din infracţiunea prevăzută art. 23 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 în infrac?iunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (50 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal - din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal anterior şi art. 5 Noul Cod penal. Pentru inculpatul BA: -din infracţiunea prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 în infrac?iunea prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (4 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal Pentru inculpatul VR: -din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003 în infrac?iunea prevăzută de art. 367 Cod penal actual cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal; în situa?ia acestui inculpat pentru presupusa faptă dedusă judecă?ii legea mai favorabilă fiind legea penală nouă. Pentru inculpata SC Dulghergold SRL din infrac?iunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 31.08.2009), aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (17 acte materiale) şi art. 5 Noul Cod penal. Dispune schimbarea încadrării juridice după cum urmează, pentru inculpatul FK, - din infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal pentru inculpatul, GHERMAN - din infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu reţinerea art. 5 Noul Cod penal . Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 02.04.2020.
Incheiere de sedinta din 02.04.2020admite cererile de amânare pe cererile de schimbare a încadrării juridice se va pronunţa la data de 2 aprilie 2020
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Mureş din data de 21 ianuarie 2020, prin care s-a decis adoptarea unor măsuri de protest, în sensul ca, începând din data de 27 ianuarie 2020, la Tribunalul Mureş să se dispună amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia celor care au caracter urgent, se va amâna prezentul dosar pentru data de 18 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.02.2020amana cauza la 07.02.2020, ora 11,30
Incheiere de sedinta din 08.01.2020în vederea pregătirii apărării pe cererea de schimbare a încadrării juridice
Incheiere de sedinta din 04.12.2019solicitarea de relaţii
Incheiere de sedinta din 13.11.2019revenire cu adresa la SRI
Incheiere de sedinta din 21.10.2019admite cererea de amanare
Incheiere de sedinta din 09.10.2019solicitarea de relaţii de la SRI si DIICOT
Incheiere de sedinta din 18.09.2019raportat la răspunsul sosit la dosar la acest termen, precum şi raportat la lipsa unor apărători ai inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 21.08.2019pentru parvenirea rela?iilor solicitate
Incheiere de sedinta din 10.06.2019admite cererea în probaţiune
Incheiere de sedinta din 15.05.2019lipsa unuia dintre apărătorii inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 15.04.2019în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 06.03.2019admite cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 13.02.2019reaudierea martorilor
Incheiere de sedinta din 16.01.2019lipsa unuia dintre avocaţi
Incheiere de sedinta din 16.11.2018reaudierea martorilor
Incheiere de sedinta din 19.09.2018- citarea cu mandat de aducere a inculpaţilor pentru termenul stabilit, pentru care partea civilă are termen în cuno?tin?ă. Amână cauza pentru data de 19 septembrie 2018 ora 10,00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iulie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.07.2018lipsa unuia dintre avocaţi
Incheiere de sedinta din 11.06.2018avand în vedere lipsa unuia dintre avocaţi
Incheiere de sedinta din 07.05.2018readministrarea probelor
Incheiere de sedinta din 28.03.2018admite cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 23.02.2018acvirarea dosarului în care s-a pronunţat sentinţa de contopire
Incheiere de sedinta din 31.01.2018admite cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 20.12.2017pentru ca apărarea să î?i exprime punctul de vedere cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice
Incheiere de sedinta din 24.11.2017pentru ca apărarea să î?i exprime punctul de vedere cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de acuzare
Incheiere de sedinta din 11.10.2017pentru studiul raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 13.09.2017admite cererea de amânare formulată de domnul expert
Incheiere de sedinta din 05.07.2017pentru completarea suplimentului la raport
Incheiere de sedinta din 12.06.2017pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.05.2017în vederea completării raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 10.04.2017în vederea completării raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 15.03.2017în vederea efectuării suplimentului la expertiza
Incheiere de sedinta din 01.02.2017pune în vedere apărării sa formuleze în scris punctul de întrebare în vederea efectuării suplimentului la expertiza
Incheiere de sedinta din 06.01.2017citarea expertului
Incheiere de sedinta din 21.11.2016pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.10.2016în vederea efectuării expertizei
Incheiere de sedinta din 19.09.2016în vederea finalizării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 24.06.2016lipsa raport expertiza
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Amâna cauza faţă de lipsa unora dintre apărătorii inculpaţilor şi faţă de lipsa rapotului de expertiză
Incheiere de sedinta din 22.04.2016pentru efectuarea raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 07.03.2016înlocuirea expertului desemnat iniţial pentru efectuarea expertizei contabile
Incheiere de sedinta din 03.02.2016pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 08.01.2016lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 16.12.2015amânarea cauzei în vederea finalizării expertizei
Incheiere de sedinta din 25.11.2015amânarea cauzei în vederea finalizării expertizei
Incheiere de sedinta din 26.10.2015Avand în vedere lipsa doamnei avocat Schwab Camelia dispune amendarea acesteia. Avand în vedere lipsa expertizei, dispune amendarea domnului expert
Incheiere de sedinta din 18.09.2015fixează termen pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 08.06.2015acordă termen pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 27.05.2015în vederea efectuării expertizei
Incheiere de sedinta din 15.05.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 03.04.2015Revenirea cu adresă către domnul expert pentru a comunica dacă există vreun caz de incompatibilitate ce împiedică efectuarea expertizei şi să depună decont estimativ privind costul lucrării. Admite cererea şi acordă un nou termen pentru a da posibilitatea domnului expert să efectueze expertiza
Incheiere de sedinta din 13.03.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.02.2015pentru efectuarea expertizei tehnice judiciare specialitatea contabilitate
Incheiere de sedinta din 14.01.2015admite mijlocul de probă constând în efectuarea unei expertize contabile
Incheiere de sedinta din 15.12.2014având în vedere lipsa domnului avocat Ghere Vasile, amână cauza la data de 15.12.2014, ora 11,30. menţine dispozi?iile încheierii de la termenul anterior
Incheiere de sedinta din 12.11.2014pune în vedere domnilor avoca?i să depună în scris cererea de schimbare a încadrării juridice,
Incheiere de sedinta din 17.10.2014amânarea cauzei având în vedere lipsa de apărare a inculpatului Bukkosi Joszef
Incheiere de sedinta din 17.09.2014având în vedere lipsa nejustificată a apărării
Incheiere de sedinta din 30.06.2014pentru a da conţinut dreptului la apărare prin administrarea mijlocului de probă constând în audierea martorilor propuşi de inculpati.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014amânat pentru lipsa martorilor şi lipsa domnilor avocaţi Ghere Vasile şi Odobleja Bogdan
Incheiere de sedinta din 25.04.2014- aplică martorilor Poszonyi Csaba şi Groza Emil Florin câte o amendă judiciară în cuantum de 250 lei, pentru fiecare în parte, cu menţiunea că persoana amendată poate cere anularea ori reducerea amenzii, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri de amendare, emiterea unei adrese către Cabinetul de avocatură al doamnei avocat Schwab Camelia prin care i se va solicita să-şi justifice lipsa la acest termen, de asemenea i se va pune în vedere doamnei avocat să se prezinte la termenul următor de judecată, întrucât lipsa nejustificată se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei
Incheiere de sedinta din 07.04.2014pentru lipsa martorilor şi a avocaţilor. acorda termen la data de 07.04.2014, ora 09:30
• amânarea cauzei la un nou termen de judecată, urmând ca inculpatul Gherman Adrian Laurenţiu să fie citat din Penitenciarul Tg. Mureş
Incheiere de sedinta din 24.02.2014Pentru con tin uarea cercetării judecătoreşti va dispune amânarea cauzei pentru data de 24 februarie 2014, orele 9.30.
Incheiere de sedinta din 08.01.2014Amână judecarea cauzei pentru data de 8 ianuarie 2014, orele 9.30.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2013, ora 11,30, în vederea clarificării situaţiei reprezentării în cauză a părţii civile.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 340 octombrie 2013 orele 09.30
Incheiere de sedinta din 02.10.2013Admite cererea formulată de domnul avocat Ghere Vasile. Amână cauza la data de 2 octombrie 2013, orele 13.00.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013pentru continuarea cercetarii judecatoresti, in sensul audierii martorilor propusi de inculpati.
Incheiere de sedinta din 26.06.2013admite cererea de amanare formulata de domnul avocat Fagarasan Emil si acorda un nou termen de judecata.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013entru continuarea cercetarii judecatoresti
Incheiere de sedinta din 26.04.2013Pentru a se asigura asistenta juridica a tuturor inculpatilor, amana cauza.
Incheiere de sedinta din 27.03.2013pentru continuarea cercetării judecătore?ti, în sensul audierii inculpa?ilor Gherman Lauren?iu Adrian ?i Balint Andras, precum ?i asigurarea asisten?ei juridice a inculpatului Balint Andras,
Incheiere de sedinta din 27.02.2013pentru asigurarea asistenţei juridice a tuturor inculpaţilor, amână cauza la 27 februarie 2013, orele 11.00.
Incheiere de sedinta din 28.01.2013pentru asigurarea prezenţei tuturor inculpaţilor, amână cauza la 28.01.2013.
pentru asigurarea asistenţei juridice a tuturor inculpaţilor, amână cauza la 14.12.2012, orele 10.30.
Faţă de lipsa nejustificată a doamnei av.Râştei georgeta, amână cauza la 21.11.2012, orele 10.00
pentru asigurarea prezenţei tuturor inculpatilor amana cauza la 29.10.2012, ora.10.00
pentru asigurarea prezenţei tuturor inculpaţilor şi ale apărătorilor acestora, amână cauza la 26.09.2012, ora 9.30.
Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu toate părţile şi pentru garantarea dreptului la apărare, amână cauza pentru data de 8 iunie 2012, orele 13.00.