F***** T******
Recurent InculpatDec. 1225/R - Admite recursul declarat de inculpatul F***** T****** împotriva sentinţei penale nr.35/20.02.2012, pronunţată de Judecătoria Feteşti. Casează în parte sentinţa recurată şi în fond, rejudecând: În baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art.3201 C.pr.penală, art. 74 alin.(1) lit. a, c şi art.76 alin.(1) lit. d Cod penal condamnă pe inculpatul F***** T****** la pedeapsa de 1 an si 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. In baza art. 33 lit. a - 34 alin. 1 lit. e Cod penal, contopeşte această pedeapsă cu celelalte pedepse aplicate inculpatului F***** T****** prin prezenta sentinţă, stabilind pedeapsa mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare la care se adaugă amenda in cuantum de 7000 lei. Aplică art. 71, 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b din Codul penal. În temeiul art. 81, 82 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 3 luni, constituind termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal. În baza art. 71 al.5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare, în recurs, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.06.2012.
lipsă apărare