M*** S***** C*****
Recurent InculpatK**** L***** F*******
Parte vătămatăÎn baza art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la o pedeapsă de : 11 luni închisoare În baza art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, la o pedeapsă de : 3 luni închisoare În baza art. 33 lit. a), art.34 alin.1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele, aplică pedeapsa cea mai grea, de 11 luni închisoare, la care mai adaugă un spor de 2 luni închisoare, astfel că inculpatul execută pedeapsa rezultantă de: 1 an şi 1 lună închisoare În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 C.pen., art.71 alin. 5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 1 lună, stabilit conform art.82 Cod penal.Cu drept de recurs la curtea de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi cu partea civilă şi de la comunicare cu inculpatul.
Având nevoie de timp pentru delibera, în baza art. 306 Cod procedură penală şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în baza art. 342 Cod procedură penală,
în vederea audierii martorului pe latura civilă K.F. care va fi citat;
faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului, în vederea prezentării acestuia în faţa instanţei şi pentru a indica dacă va dori sau nu să uzeze de prevederile art.320 ind. 1 C.p.p. ;
Faţă de cererea de amânare formulată de inculpatul M.S.C. în vederea pregătirii apărării;