G******* I*** A****
ReclamantG******* M******
ReclamantM********* V**** D***** P*** P*****
PârâtC******** L**** V**** D*****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge acţiunea ca fiind inadmisibilă.
Hotarare 1297/2012 din 22.11.2012În baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1552/334/2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, aflat în prezent în recurs pe rolul Tribunalului Suceava.
amânat la 20 septembrie 2012 cu citare părţi lipsă
Repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare necesare soluţionării, sens în care dispune adresă pârâtului Consiliului local al Municipiul Vatra Dornei pentru a înainta la dosar copia contractelor de închiriere la care face referire în întâmpinare; dispune ataşare dosarelor nr. 1082/334/2008 şi 1552/334/2011 ale Judecătoriei Vatra Dornei. Acordă termen la 14 iunie 2012 cu citare părţi. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 mai 2012.
Amână pronunţarea la data de 17 mai 2012 ora 14,00. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 mai 2012 .
amânat la 10 mai 2012 cu citare părţi lipsă
amânat la 26 aprilie 2012 cu citare părţi lipsă