D*** I* N******
ContestatorP****** H****
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea contestatarului Dică Nicolae de suspendare a executării silite ce formează obiectul dosarului numărul 449/E/2012 al Biroul Individual al Executorului Judecătoresc Iordache Vasile. Respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatarul D*** I* N****** împotriva formelor de executare efectuate în dosarul de executare numărul 449/E/2012 al BIEJ Iordache Vasile, intimat fiind P****** H****. Obligă pe contestatar să-i plătească intimatului 615 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 decembrie 2012.
Stabileşte că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă să judece cererea de faţă. În baza art. 96 Cod procedură civilă, admite cererea contestatarului de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile depuse de intimat. Pune în vedere contestatarului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 66 lei şi a diferenţei de timbru judiciar în sumă de 1,05 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrate. Constată că s-a făcut de către contestatar dovada achitării cauţiunii stabilite pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite. În baza art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 06 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2012.