S* A************ D********* P***** Ş* P***** G****** S* - P*** A************ J******* D***** C****** A*****
ReclamantN**** I****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT GIURGIU S.A., în contradictoriu cu pârâta N**** I**** . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.809,5 lei, reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei ianuarie-noiembrie 2011, precum şi a sumei de 111,31 lei, reprezentând de majorări de întârziere. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Hotarare 3309/2013 din 01.04.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 01.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2013pentru ca reclamanta să facă dovada că se află în procedura de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013faţă de cererea de amânare formulată de pârâtă, din motive medicale.
Incheiere de sedinta din 14.01.2013pentru ca reclamanta să depună încheierea prin care s-a deschis procedura de insolvenţă
pentru ca reclamanta, prin administrator juridicar, să depună toate înscrisurile pe care înţelege să le folosească în susţinerea cererii
pentru ca reclamanta să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 164,66 lei şi timbru judiciar de 3 lei