D**** G*******
ReclamantD**** M****
PârâtB********* T*****
PârâtT**** R******
PârâtT**** S***
PârâtSentinţa civilă nr.412/20.02.2013.
Hotarare 412/2013 din 20.02.2013Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta reclamantului. Amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2013, pentru când reclamantul D**** G******* are termen în cunoştinţă prin reprezentanta sa. Pârâţii Timiş Dumitru, Timiş Grigore Ilie , Statul Român prin Consiliul Local al oraşului Borşa, au termen dat în cunoştinţă potrivit prevederilor art. 88, alin. 1, pct.5,ind.1 C.pr.civ., modificat prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Se vor cita pârâţii D**** M****, Bachmaţchi Todora, T**** R******, T**** S***, Timiş Ioan, Timiş Rozica, Roman Ileana Maria şi Timiş Daniela. Reclamantul va indica numărul de dosar despre care a făcut vorbire, în vederea ataşării prezentei cauze. Reclamantul va prezenta un memoriu tehnic prin care să se confirme că terenul ce face obiectul acţiunii este identic cu terenul ce face obiectul Ordinului prefectului şi al cauzei civile în care s-a emis Sentinţa civilă nr. 1855/2012,
Incheiere de sedinta din 30.01.2013Se amână la data de 30.01.2013. Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta reclamantului. Amână judecarea cauzei la data de 30 ianuarie 2013, pentru când reclamantul D**** G******* are termen în cunoştinţă prin reprezentanta sa. Reclamantul va achita taxa judiciară de timbru în valoare de 1635 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei – sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată. Se vor cita pârâţii D**** M****, Bachmaţchi Todora, T**** R******, T**** S***, Timiş Ioan, Timiş Rozica, Roman Ileana Maria, Timiş Grigore Ilie şi Timiş Daniela. Raportat la prev. art.88 alin.1, pct.5, ind.2 c.pr.civ., modificat prin Legea 201/2010, având în vedere că înmânarea citaţiei pârâţilor Timiş Dumitru şi Statului Român prin Consiliul Local al oraşului Borşa, s-a făcut sub semnătură de primire prin reprezentant, se prezumă că au cunoştinţă de termenele de judecată ulterioare celui din data de azi. Reclamantul va indica numărul de dosar despre care a făcut vorbire, în vederea ataşării prezentei cauze. Pronunţată în şedinţa publică de azi 9 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 09.01.2013