R******** F*****
Intimat InculpatD******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***
Recurent parte civilăAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 23 noiembrie 2012.
Condamnă inculpatul R******** F***** la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. 3 Legea 86/2006 cu aplicarea art. 74 lit. „a”, ,,c” rap. la art. 76 „e” Cod penal şi cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod de procedură penală. Face aplicarea art. 81 Cod penal şi suspendă condiţionat executarea pedepsei pentru un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal. Face aplicarea art. 71 Cod penal şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a teza a II-a şi litera b pe toată durata executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin.5 raportat la art. 64 alin.1 litera a teza a II-a şi litera b suspendă executarea pedepsei accesorii pe toată durata termenului de încercare. Obligă inculpatul R******** F***** la plata sumei de 00 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în sarcina statului, din care 400 lei pentru urmărire penală –din care 200 lei onorariu avocat oficiu av. Sinescu Marius , 200 lei pentru judecată şi 200 lei onorariu avocat oficiu av Chirilă Doiniţa . Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul R******** F***** la plata faţă de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin reprezentant legal D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I*** a sumei de 71.524 lei cu titlu de taxe vamale, accize şi TVA. În baza art. 118 alin. 1 lit. a şi f Cod penal confiscă de la inculpatul R******** F***** 4500 pachete ţigări marca Doina şi 2960 pachete ţigări Viceroy. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2012.