Dosar 30182/325/2012 din 02.11.2012

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30182/325/2012
Data dosar:
02.11.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.02.2013 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Condamnare

    În temeiul art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. „g,i”, Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin. 7, Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul F. E. N., la: - 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale În temeiul art. 359 Cod procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a-II-a şi lit. b, Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 88 Cod penal, deduca din pedeapsa aplicată reţinerea de la data de 10.05.2012. În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. 1 Cod proc. penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5000 lei, prejudiciu nerecuperat, potrivit angajamentului de plată autentificat sub nr. 2019/23.07.2012 la BNP D.-G.-C. din Timişoara. În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2013.

    Hotarare 527/2013 din 25.02.2013
  • Sedinta din data de 28.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Amână cauza la 25.02.2013 pt. a se cita partea vătămată cu aceeaşi menţiune.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2013
  • Sedinta din data de 28.12.2012 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Amână cauza la 28.01.2013.

  • Sedinta din data de 10.12.2012 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Amână cauza la 28.12.2012 pt. a se cita partea civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD