A***** I***** O*****
InculpatCondamnă inculpatul la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată”. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 107/06.02.2009 a Tribunalului Iaşi. Total pedeapsă de executat: 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. Cu recurs.
Hotarare 579/2013 din 26.02.2013În vederea înaintării la dosarul cauzei a relaţiilor solicitate de la Tribunalul Iaşi, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.02.2013.
În vederea înaintării la dosarul cauzei a fişei de cazier judiciar a inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.01.2013.