V***** M****
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** I*******
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că: Admite cererea. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantului, începând cu data de 01.11.2011, calculând drepturile susţinătorului decedat Vasile Nicolae cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de OUG nr.100/2008, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia de urmaş încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei reclamantei, începând cu data de 01.11.2011, calculând drepturile susţinătorului decedat Vasile Nicolae cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art.169 din Legea nr. 263/2010, în condiţiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia de urmaş încasată şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflaţie. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.03.2013. IRD/CS
Hotarare 710/2013 din 26.03.2013