A******** F********* R******* S*******
PetentG***** E****
PetentAdmite cererea formulată de petiţionara şi, în consecinţă: Încuviintează acordarea personalităţii juridice, în condiţiile O.G.nr.26/2000, actualizată, A.F.R.S. în conformitate cu actul constitutiv şi statutul autentificate care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Dispune înscrierea asociaţiei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Judecătoria Cluj-Napoca.Dispune comunicarea hotărârii către Administraţia Finanţelor Publice a Mun.Cluj-Napoca, iar un exemplar al hotărârii, însoţit de un exemplar din actele depuse de petiţionar, se va comunica PARCHETULUI de pe lângă JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA.Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică azi, 25 ianuarie 2013.
Incheiere finala dezinvestire 906/2013 din 25.01.2013Amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 25 ianuarie 2013, în vederea citării petiţionarei cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19 lei, de a semna cererea introductivă de instanţă, conf.art.112 C.pr.civ., precum şi cu menţiunea de a depune la dosar cazierele fiscale ale membrilor asociaţiei.
Incheiere de sedinta din 18.01.2013