S************ P*** A*** J*** D****** C****
ReclamantB******* L******
PârâtAdmite cererea precizată.
Hotarare 7213/2012 din 22.10.2012În temeiul art. 86 Cod procedură civilă, pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, dispune a se comunica pârâtului precizările depuse la dosar de către reclamantă, cu menţiunea ca pentru următorul termen de judecată să-şi exprime punctul de vedere faţă de aceasta şi să formuleze eventuale apărări. Având în vedere Hotărârea nr.19 din 03 septembrie 2012 a Colegiului de conducere al instanţei dosarul se va redistribui ciclic la completul civil C.16, conform art.99 alin.11 din R.O.I., cu termen de judecată la data de 22.10.2012, termen la care se va cita pârâta cu precizările depuse la dosar,reclamanta având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 153 alin.(1) C.pr. civilă.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi din oficiu proba cu interogatoriul pârâtei. În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei, apreciază necesară acordarea unui nou termen de judecată în cauză, pentru care se va repeta procedura de citare a pârâtei şi va dispune a se emite adresă către aceasta prin care i se va solicita să formuleze întâmpinare prin care să îşi exprime punctul de vedere cu privire la acţiune şi să indice eventuale apărări şi să se prezinte personal la interogatoriu în caz contrar conform prevederilor art.225 Cod procedură civilă instanţa va socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.