S**** I**** B*****
InculpatS***** N******* G********
Parte civilăJudecătoria Constanţa Secţia penală Dosar nr. 30525/212/2012 Hot. 05 martie 2013 În baza art. 217 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 alin. 2 Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul STROE IONUŢ BOGDAN, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă calificată. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal şi art. 82 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 6 luni, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate şi o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii prevăzute de art. 83, art. 84 Cod penal. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 1357 şi următoarele Cod civil, admite în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă S***** N******* G******** şi dispune obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 4000 de euro, echivalentul în lei la data plăţii, potrivit cursului valutar oficial, cu titlu de despăgubiri materiale. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05 martie 2013.
Hotarare 268/2013 din 05.03.2013Amana pronuntarea la 05.03.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2013Amână pronunţarea la 26.02.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 07.01.2013