S********* L*** C******* D******** G******
ReclamantŞ***** G********* N** 1* G******
PârâtI************ Ş***** J******* G******
PârâtM********* E********* C********* Ş* I*******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Sindicatului Liga Cadrelor Didactice Giurgiu invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale. Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Liga Cadrelor Didactice Giurgiu în numele şi pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâţii Ş***** G********* N** 1* G******, I************ Ş***** J******* G****** şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Obligă pârâta Ş***** G********* N** 1* G****** să plătească membrilor de sindicat reclamanţi Miu Iuliana, Moise Florina, Buduru Ileana, Piroi Niculina, Parpalea Carmen, Dumitru Nicoleta, Iancu Letiţia, Stan Mariana, Uncescu Paula, Preoteasa Dumitru, Ciobanu Aneta, sumele reprezentând diferenţa dintre ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic aferent anului 2009, conform art.1 din Legea nr. 315/2006 şi cele efectiv încasate, respectiv echivalentul în lei al sumei de 70 euro pentru fiecare reclamant. Respinge acţiunea formulată de Sindicatul Liga Cadrelor Didactice Giurgiu în numele reclamanţilor Tîrnaru Anişoara, Leonat Mihaela, Cutulescu Viorica, Martac Elisabeta, Voicu Alina, pentru sumele reprezentând diferenţa dintre ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic aferent anului 2009. Obligă pârâta Ş***** G********* N** 1* G****** să plătească membrilor de sindicat reclamanţi reclamanţi Miu Iuliana, Moise Florina, Buduru Ileana, Piroi Niculina, Parpalea Carmen, Dumitru Nicoleta, Iancu Letiţia, Stan Mariana, Uncescu Paula, Preoteasa Dumitru, Ciobanu Aneta, Tîrnaru Anişoara, Leonat Mihaela, Cutulescu Viorica, Martac Elisabeta, Voicu Alina, sumele reprezentând ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic aferent anului 2010, conform art.1 din Legea nr. 315/2006, respectiv echivalentul în lei al sumei de 100 euro pentru fiecare reclamant. Obligă pârâţii I************ Ş***** J******* G****** şi Ministerul Educaţiei la alocarea sumelor necesare plăţii integrale a ajutorului menţionat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 93/2013 din 21.02.2013în vederea administrării probei incuviinţate, instanţa amana judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 24.01.2013