L**** L***************
Recurent PetentÎn temeiul art. 195 C.pr.pen.; Admite sesizarea şi dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 566 din data de 23.03.2012 pronunţată în dosarul nr. 3064/180/2012. La aliniatul 2 lit. d se va înscrie "2 ani închisoare", cum este corect şi nu "1 an închisoare" cum din eroare s-a înscris. În temeiul art. 192 alin.2 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
În temeiul articolului 449, aliniatul 1, litera a din Codul de procedură penală admite cererea condamnatului-petent LAZĂR LAURENŢIU-VIOREL, deţinut în PNT Bacău. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 10/19.01.2012 a Judecătoriei Podu Turcului, definitivă la data de 21.02.2012 prin nerecurare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel: a) 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.192 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 04.10.2011). b) 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.208 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 04.10.2011). c) 2 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.192 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 06/07.10.2011). d) 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.g C.pen. cu aplicarea art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 06/07.10.2011). e) 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 06/07.10.2011). f) 2 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c C.pen., art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 07/08.10.2011). g) 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.75 lit.c C.pen., art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 07/08.10.2011). h) 2 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.192 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c C.pen., art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 07/08.10.2011). i) 2 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a, g, i C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c C.pen., art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 07/08.10.2011). Constată concurente infracţiunile menţionate la punctele a), b), c), d), e), f), g), h), i) cu infracţiunea prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. g, i C.pen. cu aplicarea art.74 lit.b, c C.pen., art.76 alin.1 C.pen., art.320/1 C. proc.pen. (faptă comisă în data de 24.01.2011) pentru care a fost condamnat petentul la o pedeapsă de 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 90/02.11.2011 a Judecătoriei Podu Turcului, definitivă la data de 08.12.2011 prin nerecurare. În temeiul articolului 36 alin. 2 C.pen. raportat la art.33 lit.a C.pen.si 34 alin.1 lit.b C.pen. contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 90/02.11.2011 a Judecătoriei Podu Turcului cu pedepsele de la punctele a), b), c), d), e), f), g), h), i) şi aplică pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 2 ani închisoare, condamnatul-petent LAZĂR LAURENŢIU-VIOREL, urmând a executa pedeapsa rezultantă unică finală de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.36, alin.3 C.pen. scade din durata pedepsei rezultante unice finale de 2 (doi) ani închisoare, perioada deja executată începând cu data de 09.10.2011 până la zi. În temeiul articolului 71 din Codul penal interzice condamnatului- petent LAZĂR LAURENŢIU-VIOREL exerciţiul drepturilor prevăzute de articolul 64,alin.1,lit. a teza a doua si lit. b din Codul penal, pe perioada executării pedepsei principale. În temeiul articolului 420 şi articolului 449 din Codul de procedură penală anulează următoarele mandate de executare a pedepselor: nr. 119/2011, nr. 11/2012, ambele emise de Judecătoria Podu Turcului şi dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre. În temeiul articolului 189 din Codul de procedură penală suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din Fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul articolului 192, aliniatul 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
În baza art. 306 C.p.p. amână pronunţarea pentru data de 23.03.2012.