P*** A*****
InculpatS* C******* A******* S*
Parte civilăÎn temeiul art. 345 alin. 2 C.pr.pen: Condamnă pe inculpatul P*** A*****, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art. 208, alin. 1 raportat la art. 209, alin. 1, lit. e şi g din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, raportat la art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., art. 74 alin. 1 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat această pedeapsă pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de încercare. În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. 2 Cod penal, instanţa dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, pedeapsă a cărei executare va fi suspendată în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen., instanţa obligă inculpatul la plata sumei de 284 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 24 de lei provine din faza de urmărire penală, iar suma de 210 de lei din faza de judecată. Suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată, va fi avansată din contul special al Ministerului Justiţiei, aflat la dispoziţia Tribunalului Mureş în contul Baroului Mureş. În baza art. 14 şi art. 346 cod procedură penală, raportat la art. 1349 şi următoarele cod civil obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 927 lei către partea civilă S* C******* A******* S* SUCURSALA REGHIN, c.s., cu titlu de despăgubiri. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 07.02.2013.
Hotarare 29/2013 din 07.02.2013amână pronunţarea cauzei pentru data de 7.02.2013 orele 15,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2013citarea inculpatului cu mandat de aducere şi executre în fapt.
Incheiere de sedinta din 03.12.2012