Dosar 31183/325/2012 din 13.11.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86 al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 31183/325/2012
Data dosar:
13.11.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86 al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Condamnare

    În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod proc. penală, condamnă pe inculpata A. A. R., la: - 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere”. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatei un termen de încercare cu durata de 2 ani şi 8 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale În baza art. 359 Cod procedură penală, îi atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a-II-a şi lit. b, Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2013.

    Hotarare 89/2013 din 14.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD