Dosar 3119/119/2012 din 30.10.2012

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3119/119/2012
Data dosar:
30.10.2012
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2014 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Condamnare

    În baza art. 9 alin. 1 lit. g şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 ( în forma în vigoare la data comiterii faptei ) cu aplicarea art. 13 C.pen., art. 74 al. 1 lit. a şi al. 2 C.pen., art. 76 al. 1 lit. c C.pen., condamnă pe inculpatul E***** S*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit. b şi c C.pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prev. de 64 al. 1 lit. a teza a II a şi lit. b şi c C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C.pen., care se socoteşte de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. In baza art. 353 C.pr.pen. raportat la art. 163 C.pr.pen., şi art. 11 din Legea 241/2005, menţine sechestru asigurator instituit asupra autoturismului marca DACIA LOGAN prin ordonanţa procurorului din 2,07.2012 şi pus în executare prin procesul verbal de aplicare a sechestrului din 10.07.2012 ( aflate în dosarul de urmărire penală vol. I filele 134, 138 ). În baza art. 357 al. 2 lit. f C.pr.pen., dispune restituirea înscrisurilor în original puse la dispoziţia instanţei, înscrisul aflat în dosarul de fond la fila nr.195 vol. II către AJFP Covasna, iar cel aflat la fila nr. 219 vol. II în acelaşi dosar către inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 14 şi art. 346 al. 1 C.pr.pen., rap. la art. 998 şi urm. C.civ. ( în vigoare la data comiterii faptei ) admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF, reprezentată de DGRFP Braşov şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul E***** S***** în solidar cu partea responsabilă civilmente S* M**** C** S** P*** L********* J******* W*** U* M********* S***, să plătească acesteia suma de 434.350 lei, reprezentând valoarea prejudiciului creat bugetului de stat prin sustragerea de sub sechestru şi înstrăinarea unui bun legal sechestrat. In baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dispune comunicarea unei copii a dispozitivului sentinţei Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului . În baza art. 6 al. 1/1 din OG 75/2001 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dispune comunicarea unei copii a dispozitivului sentinţei DGRFP Braşov, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cazierul fiscal. In temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 C.pr.pen., obligă inculpatul E***** S*****, în solidar cu partea responsabilă civilmente S* M**** C** S** P*** L********* J******* W*** U* M********* S***, să plătească statului suma de 720 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Pronunţată în şedinţă publică azi 31.01.2014.

    Hotarare 8/2014 din 31.01.2014
  • Sedinta din data de 29.01.2014 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 31 ianuarie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2014
  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitate apărătorului inculpatului de a intra în posesia actelor originale necesare efectuării expertizei grafologice.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2014
  • Sedinta din data de 18.12.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Pentru a depune partea civilă înscrisurile originale solicitate de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2013
  • Sedinta din data de 27.11.2013 la ora 12:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa martorilor propuşi în cauză.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2013
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 12:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    pentru ca partea civilă să depună înscrisurile lipsă şi pentru administrarea probelor testimoniale.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 06.11.2013 la ora 12:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat la solicitarea reprezentantei părţii civile pentru a depune la dosar actele solicitate de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2013
  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 12:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    În vederea continuării administrării probatoriului cauzei.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2013
  • Sedinta din data de 23.10.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorilor propuşi prin rechizitoriu.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2013
  • Sedinta din data de 14.10.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea cauzei deoarece este plecat la curtea de Apel Bucureşti.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2013
  • Sedinta din data de 02.10.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    S-a depus cerere de amânare din partea apărătorului ales al inculpatului, care din motive medicale nu s-a putut prezenta la acest termen de judecată. Lipsă de procedură cu partea civilă Statul Român,faţă de modificările intervenit prin OUG nr.74/2013.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2013
  • Sedinta din data de 04.09.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Amânat faţă de lipsa nejustificată a inculpatului

    Incheiere de sedinta din 04.09.2013
  • Sedinta din data de 12.06.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Amânat la cererea apărătorului ales al inculpatului

    Incheiere de sedinta din 12.06.2013
  • Sedinta din data de 29.05.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Amânat la cererea inculpatului din motive medicale

    Incheiere de sedinta din 29.05.2013
  • Sedinta din data de 29.04.2013 la ora 10:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    amânat faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului

    Incheiere de sedinta din 29.04.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    Amânat având în vedere de cererea de amânare formulată de inculpat pe motive medicale

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 9:00

    Complet: CP5
  • Amână cauza

    amânat faţă de lipsa asistenţei juridice obligatorii

    Incheiere de sedinta din 06.03.2013
  • Sedinta din data de 30.01.2013 la ora 9:00

    Complet: CP8
  • Amână cauza

    Amânat faţa de lipsa de procedură cu partea responsabila civilmente

    Incheiere de sedinta din 30.01.2013
  • Sedinta din data de 12.12.2012 la ora 9:00

    Complet: CP8
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza.

  • Sedinta din data de 14.11.2012 la ora 9:00

    Complet: CP8
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat, amână cauza pentru data de 12.12.2012, ora 10,00

Flux dosar


Actualizare GRPD