C****** I**
InculpatV******** C*********
Parte civilăS******* M******** O*****
Parte civilăS******** D* A******** B****
Parte civilăÎn baza art. 181 al. 1 Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, condamnă pe inculpatul C****** I**, la o pedeapsă de 7 (şapte) luni închisoare. În baza art 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 litera „a” teza a II - a şi litera „b” Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni. În baza art. 359 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării. În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 7 cu aplicarea art. 4 lit. b din Legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în condiţiile prev. de art.5 al.1 din aceeaşi lege, în vederea introducerii profilului genetic a acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Admite în parte cererea părţii civile V******** C*********. În baza art. 14, 346 al 1 Cod pr. pen., art. 1357, 1381, 1387 Cod civil obligă inculpatul la plata sumei de 4000 lei reprezentând daune morale şi la plata sumei de 2172 lei reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006,obligă inculpatul la plata sumei de 50,96 lei către Spitalul Oneşti actualizată la data executării. Ia act că S******** D* A******** B**** nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 193 al. 1 Cod pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1130,19 lei către partea civilă V******** C********* reprezentând cheltuieli judiciare, constând în 1000 lei onorariu de avocat şi 130,19 lei contravaloarea expertizelor medico legale. În baza art.191 al 1 Cod pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea civilă V******** C********* şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17.04.2013.
Hotarare 227/2013 din 17.04.2013Amână pronunţarea la 17.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2013Amână la 15.04.2013 pentru a se depune raportul de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 25.03.2013Amână la 25.03.2013 în vederea efecturării expertizei medico-legale.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013Amână la 18.02.2013 în vederea audierii martorilor.
Amână la 14.01.2012 în vederea audierii martorilor lipsă.
Amână la 26.11.2012 în vederea audierii martorilor.
Amână la 29.10.2012 în vederea audierii martorilor.
Amână la 08.10.2012 faţă de cererea de apărare formulată de partea civilă V******** C*********.