P******** M****
Recurent ReclamantC****** Ş***** P***** E******* I******** B******
Intimat PârâtC******** L**** B******
Intimat PârâtP******* B******
Intimat PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor CLOB şi POB şi în consecinţă respinge acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite, ca fiind întemeiată în parte, acţiunea formulată de reclamantul UJSLIBN, în numele şi pentru membru de sindicat PM, împotriva pârâtului CŞPEIB şi în consecinţă: obligă pârâtul CŞPEIB să calculeze îndemnizaţia pentru concediu de odihnă efectuat în zilele de 01.07.2010 şi 02.07.2010, fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi să plătească membrului de sindicat anterior arătat diferenţa dintre îndemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată. Respinge acţiunea pentru perioada anterioară datei de 01.07.2010 şi pentru perioada ulterioară datei de 03.07.2010, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 octombrie 2012.
In vederea efectuării unei adrese către pârât.