B***** P******
PetentI***** C********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul B***** P******, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CONSTANŢA-S.R. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 770 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr. 2404049, din data de 03.09.2012 întocmit de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, Serviciul Rutier, cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2012.
Hotarare 3287/2012 din 07.12.2012Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cele care vor urma a se depune. În vederea administrării probatoriului încuviinţat, instanţa amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 07.12.2012, pentru când pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei, în copie, cartea de tehnică de utilizare a autoturismului. Se va emite adresă către intimat, cu menţiunea de a comunica instanţei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, înregistrarea video care a stat la baza procesului-verbal de constatare a contravenţiilor seria CP nr. 2404049, întocmit la data de 03.09.2012, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare şefului I.P.J.Constanţa, potrivit dispoziţiilor art. 1081 pct. 2 lit. f C.proc.civ. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.11.2012. Referat După încheierea discuţiilor, dar în timpul şedinţei de judecată, se prezintă în faţa instanţei de judecată petentul care depune la dosarul cauzei cartea de tehnică de utilizare a autoturismului, în copie.