L****** D***
PetentI************ D* P****** A* J******** A***
IntimatADMIS ÎN PARTE. MENŢINUT PROCESUL VERBAL PENTRU CONTRAVENŢIA PREVĂZUTĂ DE ART. 54 DIN OUG 195/2002, ANULAT PROCESUL VERBAL PENTRU CONTRAVENŢIA PREVĂZUTĂ DE ART. 79 DIN OUG 195/2002. ANULAT MĂSURA SUSPENDĂRII DREPTULUI DE CONDUCERE PE O PERIOADĂ DE 30 DE ZILE.
Comunicarea notelor de şedinţă căte intimat. Repetarea procedurii de citare, cu citaţie şi mandat de aducere a agentului constatator Cismas Mirel, din cadrul I.P.J. Arad. Amână judecarea cauzei la data de 14 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 24 mai 2012.
Efectuarea unei adrese către intimat, să depună la dosarul cauzei, o transcriere a procesului verbal, faţă de obiecţia pe care a formulat-o petentul, la acest termen de judecată, respectiv că în raporul depus de către intimat se face referire „că ar depăşit autoturismul marca Ford Focus cu nr. AR-90-KYV, prin partea dreaptă, dar a lezat autoturismul pe partea laterală stângă”, precum şi să furnizeze explicaţii în legătură cu obiecţia, „cum petentul a depăşit autoturismul cu nr. AR-09-KYV prin partea dreaptă, din moment ce autoturismul cu nr. de înmatriculare AR-90-KYV, a fost acroşat, pe partea lateral stângă”. Citarea martorului martorului Hăncilă Marius domiciliat în localitatea Lipova, str. A. Vlaicu, nr. 4, bl. A1, sc. A, ap. 3, jud. Arad şi a agentului constatator Cismas Mirel din cadrul I.P.J. Arad, cu citaţie şi mandat de aducere Amână judecarea cauzei la data de 24 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 26 aprilie 2012.
Efectuarea unei adrese către intimat, să depună la dosarul cauzei întâmpinare în două exemplare şi documentaţia aferentă procesului verbal de contravenţie. Citarea în vederea audierii, a martorului asistent Hăncilă Marius,precum şi a agentului constatator Cismas Mirel-din cadrul I.P.J. Arad. Amână judecarea cauzei la data de 26 aprilie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 29 martie 2012.