T***** I*************
IntimatC**** D*************
IntimatF***** D******
IntimatG****** D****
IntimatP******* V*********
IntimatAdmite recursurile. Casează sentinţa cu trimitere spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 23 mai 2012. Pronunţată în şedinţă publică.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurentei-pârâte şi îi pune în vedere acesteia să le depună la dosar în timp util şi să le comunice direct părţii adverse la Cabinetul de avocat Vochiţu Felicia. Respinge cererea de stenografiere a dezbaterilor formulată de recurenta-pârâtă prin apărător. Amână judecarea cauzei, pentru administrarea probei cu înscrisuri, la data de 16 mai 2012, pentru când părţile cunosc termenul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 Aprilie 2012, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Admite cererea formulată de apărătoarea recurentei-pârâte S.C. Foraj Sonde S.A., prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, fiind în imposibilitate de prezentare la termenul de astăzi. Amână judecarea cauzei la 25 aprilie 2012, când instanţa se va pronunţa asupra celorlalte cereri formulate în cauză, după discutarea acestora în prezenţa apărătorilor părţilor. În baza dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 Martie 2012, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Respinge cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.
Stabileşte cauţiunea la 10% din valoarea litigiului, în sarcina petentei S.C. Foraj Sonde S.A., sens în care se emite adresă către aceasta şi i se pune în vedere să achite cauţiunea şi să depună la dosar chitanţa şi recipisa de consemnare, în original. Amână judecarea cauzei la 14 martie 2012, pentru când se citează intimaţii Craiu Dumitru Daniel, Bocşe Aurel, Măciuceanu Marin Mihail, Cismaru Ion şi Călinescu Nicolae. În baza dispoziţiilor art.153 alin.1 Cod procedură civilă, petenta şi ceilalţi intimaţi au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2012, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.