I****** S*****
ReclamantA********** N******** P***** C********
PârâtP*********** A********** N******** P***** C********
PârâtRespinge cererea de suspendare a judecăţii ca neîntemeiată. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 12.09.2012. NV/MGD
Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a comunica instanţei de judecată dacă în dosarul nr. 710/P/2011 s-a dispus începerea urmăriri penale împotriva numitului I****** S***** sau pentru alţi învinuiţi, dar în legătură şi cu dosarul de cetăţenie al numitului I****** S*****, având în vedere că ANC susţine că dosarul a fost ridicat de organele de cercetare penală la 1.03.2012 şi solicită suspendarea judecăţii în baza art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă. Pune în vedere reprezentantului pârâtului să depună la dosar înscrisurile pe care înţelege a le valorifica drept probatoriu în cauză cu 5 zile libere înaintea termenului de judecată. Amână cauza şi acordă termen la data de 5 septembrie 2012, Completul 21 Fond, ora 13:oo, sala E68 – Istrate Micescu, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6.06.2012.
Admite cererea de reexaminare. Stabileşte taxa de timbru în sarcina reclamantului în cuantum de 4 lei, se va cita reclamantul cu această obligaţie.Irevocabilă.