I***** T************
Apelant INCULPATM*** N******
Apelant INCULPATH*** G******
Intimat INCULPATB*** D****
Apelant INCULPATI*** M*************
Apelant INCULPATÎn baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de inculpaţii apelanţi I***** T************, M*** N******, B*** D****, I*** M*************, Jucu Stelian-Gelu, Gligor Lucian-Blaga, împotriva sentinţei penale nr. 92 din 15 martie 2012 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 3185/108/2011. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza: În baza art. 86/1-3 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului apelant I***** T************ prin sentinţa apelată, pe durata unui termen de încercare de 6 (şase) ani, în care inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 359 alin. 1 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. pen. rap. la art. 83 şi 84 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat apelant: M*** N******, B*** D****, I*** M*************, Jucu Stelian-Gelu, Gligor Lucian-Blaga, prin sentinţa penală nr. 92 din 15 martie 2012 a Tribunalului Arad, în condiţiile şi pe termenul de încercare de 5 ani prevăzut de art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpaţilor apelanţi M*** N******, B*** D****, I*** M*************, Jucu Stelian-Gelu, Gligor Lucian-Blaga, asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare duce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate prin sentinţa penală apelată, pe durata suspendării pedepselor închisorii. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile inculpaţilor, rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare./// Î.C.C.J. DOS. NR. 3185/108/2011* D.P. NR. 2211/21.06.2013 RESPINGE RECURSURILE R 23.08.2013///
Hotarare 198/2012 din 17.10.2012A.P.17.10.2012
Nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării se va repune cauza pe rol potrivit art. 334 c.p.p. pentru reluarea judecării în complet de divergenţă. Stabileşte termen de judecată la data de 15.10.2012 ora 09,00 pentru când se citează părţile. În baza art. 54 alin.3,4 din Legea nr. 304/2004 trimite cauza preşedintelui de secţie pentru desemnare judecător, complet de divergenţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.09.2012.
A.P.20.09.2012
Termen pentru lipsă de apărare a inculpatului I.M.V.
Termen pentru ca inculpaţii recurenţi B.D. şi G.L.B. să-şi angajeze apărători, iar apărătorul ales al inculpatului recurent I.T.A. să se prezinte şi să susţină recursul declarat.