M**** C****** R*****
PetentD******* G******* D* P****** L***** D************
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta M**** C****** R***** în contradictoriu cu intimata Direcţia de Poliţie Locală Drobeta Turnu Severin. Modifică procesul-verbal seria MH nr. 005919/05.01.2012 în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 400 lei cu sancţiunea „avertisment”. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Atrage atenţia contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.11.2012.
AMÂNĂ CAUZA PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR PROPUSE.
Admite cererea de sesizare a Tribunalului Mehedinţi – secţia a II – a civilă, contencios-administrativ şi fiscală cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art.11 pct.1 din H.C.L. nr.220/2011. Sesizează Tribunalul Mehedinţi – secţia a II – a civilă, contencios – administrativ şi fiscală cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art.11 pct.1 din H.C.L. nr.220/2011. Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art.11 pct.1 din H.C.L. nr.220/2011. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.03.2012.
Comunică precizarea la plângere.