C****** L********
InculpatP****** R*****
Parte civilăS******* C***** D* U****** A***
Parte civilăAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială din minuta sentinţei penale nr. 20
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.03.2014Condamnă inculpatul la 1 an închisoare. Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Admite, în parte, acţiunea civilă. Obligă inculpatul să plătească cheltuieli judiciare.
Hotarare 20/2014 din 19.02.2014Acordă un nou termen pentru a se achita pretenţiile civile în cuantum de 4.000 euro. Pune în vedere asiguratorului să facă cunoscut instanţei în scris care este cuantumul despăgubirii care e dispusă să o achite părţii civile şi care este poziţia faţă de obligarea sa la plata cheltuielilor de spitalizare, până la termenul viitor. Amână judecarea cauzei la data de 19 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Acordă un nou termen pentru a se achita pretenţiile civile în cuantum de 4.000 euro. Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Acordă un ultim termen pentru a fi audiat inculpatul şi pentru o eventuală împăcare faţă de concluziile raportului de expertiză. Pune în vedere apărătorului inculpatului să se prezinte la următorul termen sau să îşi asigure substituirea. Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Amână judecarea cauzei în vederea respectării principiului continuităţii completului şi a repartizării aleatorii. Amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013T:23.10.2013 Pentru ca inculpatul să beneficieze de serviciile apărătorului ales.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013T:9.10.2013 Pentru ca avocatul titular să să poată studia raportul medico-legal depus pentru acest termen.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Admite cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă urmele accidentului pot fi înlăturate, în ce măsură şi cu ce cheltuieli şi ce presupune, dacă s-a urmat tratament în scopul înlăturării acestor urmări, asupra părţii civile Păcurari Romina, urmând ca dosarul să fie înaintat la Serviciul judeţean de medicină legală Timişoara. Stabileşte contravaloarea onorariului lucrării de specialitate în sarcina părţii civile Păcurari Romina. Amână judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 02.07.2013T:02.07.2013 Pentru a se cita martorii IGNA FLAVIUS-LAVINIU şi BĂBUŞANU DORA-MONICA cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013T: Pentru a se cita martorii.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013T:29.05.2013 În vederea împăcării părţilor.
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Acordă termen pentru a se prezenta inculpatul. Acordă termenul pentru ca părţile să ajungă la o eventuală înţelegere. Admitecererea de probaţiune testimonială formulată de partea civilă şi încuviinţează audierea martorilor Igna Flavius Laviniu, Arad str. Simion Popa nr. 28 bl. 224, ap. 3, Băbuşanu Dora Monica, Secusigiu nr. 373, jud. Arad. Citarea martorilor în vederea audierii. Efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se constata modul de îndepărtare a urmelor agresiunii exercitată asupra părţii civile Păcurari Romina, urmând ca dosarul să fie înaintat la Serviciul judeţean de medicină legală Arad după audierea martorilor. Citarea martorului propus prin rechizitoriu, Pernevan Ioan. Amână judecarea cauzei la data de 24 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 03.04.2013T:03.04.2013 Pentru a se efectua o adresă către avocatul inculpatului pentru a se prezenta în faţa instanţei şi a nu tergiversa cauza.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Constată că s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă a părţii vătămate Păcurari Romina, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 al. 1 şi 3 Cod penal. Amână judecarea cauzei pentru pregătirea apărării. Acordă termen pentru a se prezenta inculpatul. Acordă termenul pentru ca părţile să ajungă la o eventuală înţelegere.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Acordă termen pentru a se cita garantul Bureau Central Francais la sediul mandatarului său din România/Biroul asiguratorilor de autovehicule din România, cu sediul în Bucureşti str. Vasile Lascăr nr. 40-40 bis etaj 6 sector 2. Amână judecarea cauzei la data de 13 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 23.01.2013Acordă termen pentru efectuarea unei adrese către BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, prin care să se amintească acestuia să comunice corespondentul în România al societăţii de asigurare franceze, dacă autoturismul cu numărul de înmatriculare 991 CBX avea asigurare valabil încheiată la data de 13 ianuarie 2012. Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2012.
Pentru a se primi răspunsul de la BAAR prin cere se ve preciza care este societatea de răspunedere civilă.
Pentru a se efectua copia de la f. 17 d către BAAR pentru a comunica corespondentul în România a societăţii de asigurări franceze.
Pentru că există posibilitatea ca părţile să se împace.
Constată că s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă a părţii vătămate Păcurari Romina, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 al. 1 şi 3 Cod penal. Amână judecarea cauzei pentru pregătirea apărării. Emiterea unei adrese către partea civilă S******* C***** D* U****** A***, prin care să i se comunice numele şi prenumele părţii vătămate, perioada şi secţia în care a fost internată, în vederea constituirii de parte civilă. Citarea părţii civile S******* C***** D* U****** A***. Amână judecarea cauzei la data de 26 septembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2012.
Acordă termen pentru ca apărătorii părţilor să studieze dosarul şi pentru a-şi preciza poziţia şi pregăti apărarea. Amână judecarea cauzei la data de 13 iunie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2012.
Acordă termen pentru ca inculpatul să îşi angajeze apărător. Amână judecarea cauzei la data de 23 mai 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 mai 2012.
Citarea părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 2 mai 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.