G******* A*****
Recurent InculpatG******* F*****
Recurent InculpatAdmite recursurile formulate de inculpaţii G******* A*****, şi G******* F*****, ambii aflaţi în Arestul I.J.P.Prahova, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 5 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în dosarul nr.32038/281/2012 şi în consecinţă: Casează încheierea atacată şi rejudecând cauza, pe fond, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, ca neîntemeiată. În baza art. 149/1 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 111, art. 1451 C.p.p., dispune luarea faţă de recurenţii inculpaţi a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 25 de zile, începând cu data de 07.09.2012 până la data de 01.10.2012 inclusiv. În baza art. 145/1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 11 C.p.p., inculpaţii sunt obligaţi ca, pe durata măsurii dispuse, să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la Poliţia Municipiului Ploieşti, conform programului de supraveghere întocmit de aceste organe sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu se apropie de martorii din prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii după prezenta către: inculpaţi, Poliţiei Municipiului Ploieşti, Jandarmeriei, Poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, pentru a lua măsurile prevăzute de lege. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor G******* A***** şi G******* F***** de sub puterea mandatelor de arestare preventivă cu nr. 271/U/05.09.2012 emis de Judecătoria Ploieşti în baza încheierii recurate pe numele inculpatului G******* A***** şi respectiv nr.272/U/05.09.2012 emis de aceeaşi instanţă prin aceeaşi incheiere pe numele inculpatului G******* F*****, dacă acestia nu sunt reţinuţi sau arestaţi în alte cauze. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.09.2012.