C**** D**
InculpatD**** M*****
InculpatP***** M******
Parte vătămatăF***** M*****
Parte vătămatăC********* A********
Parte responsabilă civilmente1. În temeiul art. 208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a şi e C.p. , cu aplicarea art.99 şi urm. C.p. condamnă pe inculpatul C**** D** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. e C.p. , cu aplicarea art.99 şi urm. C.p. condamnă pe inculpatul C**** D** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare . În baza art. 33 lit. a C.p., 34 lit. b C.p, Contopeşte cele două pedeapse aplicate, respectiv o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare şi o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsarezultantă, aceea de 1 an şi 6 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. In temeiul art 110 Cp rap la art 81-82 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din pedeapsa aplicată de 1 an şi 6 luni şi un interval de timp de 1 an, fixat de instanţă. In temeiul art. 71 alin 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare . In temeiul art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art 83 Cp . 2. În temeiul art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 –art. 209 alin.1 lit. a şi e C.p. , cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.c C.p. şi aplic. art, 320/1 alin. 7 C.p.p condamnă pe inculpatul D**** M***** la pedeapsa de 2 ani închisoare . În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. Constată că fapta pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta sentinţă penală este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin.1,209 alin.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 C.p.p., prin s.p. 1628/24.05.2012 a Judecătoriei Craiova definitivă prin nerecurare la data de 12.06.2012. În baza art.85 Cp dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin s.p. 1628/24.05.2012 a Judecătoriei Craiova definitivă prin nerecurare la data de 12.06.2012. In temeiul art 85 Cp, cu aplicarea art 33 lit a Cp, art 34 Cp contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata prin s.p. 1628/24.05.2012 a Judecătoriei Craiova definitivă prin nerecurare la data de 12.06.2012 în pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare . În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 C.p deduce din pedeapsa aplicată perioada de 24 de ore cât inculpatul D**** M***** a fost reţinut prin ordonanţa din 12.04.2011. In temeiul art. 14 si 346 Cpp ia act că partea vătămată P***** M****** nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. In temeiul art. 14 si 346 Cpp ia act că partea vătămată F***** M***** nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. Admite cererea de majorare a onorariului apărătorului din oficiu, d-na Cismaru Raluca Lucia şi majorează onorariul cu suma de 100 lei. În temeiul art. 191 alin.1,2 C.p.p obligă inculpatul C**** D** la plata sumei de 1100 lei cheltuieli de judecată, din care onorariul aparatorului desemnat din oficiu în cuantum de 400 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. În temeiul art. 191 alin.1,2 C.p.p obligă inculpatul D**** M***** la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, din care onorariul aparatorului desemnat din oficiu în cuantum de 300 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.07.2013.
Hotarare 2490/2013 din 12.07.2013Amână pronunţarea la data de 12.07.2013. Pronunţată în şedinţă publică , azi 05.07.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2013Faţă de lipsa martorilor din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 14.06.2013Faţă de lipsa martorilor din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 10.05.2013Pentru a se emite mandat de aducere pentru martor
Incheiere de sedinta din 29.03.2013Pentru a se cita martorii din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 01.03.2013Procedura de citare nelegal îndeplinită cu inculpatul D**** M*****
Incheiere de sedinta din 01.02.2013Procedura de citare nelegal îndeplinită cu inculpatul D**** M*****