S**** A**
Intimat Parte vătămatăV******** V**** P****
Recurent InculpatCondamnă pe inculpatul VLADISLAV VOICU-PETRU, la: - 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. şi ped. de art.305 lit. c c.pen., cu art. 37 lit. a c.pen.,cu art. 74 lit.a, b c. pen. rap. la art. 76 lit. d c.pen. şi 320/1 c.p.pen. În baza art. 61 al.1 c.pen. menţine liberarea condiţionată privind restul neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.301/1995 a Tribunalului Hunedoara. Pedeapsa va fi executată în regim de detenţie. Interzice inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza 2 în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 c.pen. În baza art. 191 c.pen. obligă inculpatul să plătească suma de 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.03.2012.
Încuviinţează cererea formulată de inculpat şi acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea acestuia să achite pensia de întreţinere restantă. Instanţa constată că este legal îndeplinită procedura cu partea vătămată, aceasta având cunoştinţă de proces, motiv pentru care nu va mai fi citată, având termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 26.03.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.02.2012.
Încuviinţează cererea formulată de inculpat şi acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea acestuia să achite pensia de întreţinere restantă. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 27.02.2012, pentru când inculpatul a primit termen în cunoştinţă şi pentru când va fi citată partea vătămată cu menţiunea de a se prezenta în instanţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30.01.2012.