Dosar 32251/325/2012 din 21.11.2012

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32251/325/2012
Data dosar:
21.11.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 09:00

    Complet: C1LC
  • admite cererea

    În temeiul art. 450 Cod proc. penală, raportat la art. 59 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului , aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2279/2009 pronunţată de Judecătoria Arad, pentru săvârşirea de infracţiunii de – furt, art. 209 C.P., MEPÎ nr. 2492/2010 al Judecătoriei Arad. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2492/2010 al Judecătoriei Arad, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 189 alin. 2 Cod proc. penală, dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 29 noiembrie 2012.

    Hotarare 3467/2012 din 29.11.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD