R** I**** R*****
InculpatG**** G****** C*********
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul R** I**** R***** la pedepsele de: - 6 ( şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt de folosinţă prevăzută şi sancţionată de art. 208 alin.1, 4, art. 209 alin.1 lit.e,g Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, art. 74 lit.a şi c Cod penal şi art. 76 lit.d Cod penal; - 5 (cinci) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi sancţionată de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, art. 74 lit.a şi c Cod penal şi art. 76 lit.e Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută şi sancţionată de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, art. 74 lit.a şi c Cod penal şi art. 76 lit.e Cod penal; Constată că cele trei infracţiuni sunt concurente sub forma de pluritate a concursului real potrivit art. 33 lit.a Cod penal. În baza art. 33 lit.a şi art. 34 lit.b Cod penal, contopeşte cele trei pedepse cu închisoarea aplicate pentru infracţiuni comise în condiţiile concursului real, urmând ca inculpatul R** I**** R***** să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a şi lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal , pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal privind revocarea beneficului suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare fixat , termen care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, respinge ca nedovedită acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea vătămată G**** G****** C********* . În baza art. 189 Cod procedură penală şi art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul R** I**** R***** la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică , azi , 5 octombrie 2012.
din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la 5.10.2012
Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la 28.09.2012
amână cauza la 21.09.2012 pentru a da posibilitatea inculpatului de a se prezenta în instanţă
amână cauza la 7.09.2012 - admis cererea inculpatului pentru angajare apărător